luni, 27 septembrie 2010

Teatru de animaţie la MŢR [au început înscrierile!]

---
Atelierul de teatru din cadrul Atelierului de creativitate de la Muzeul Ţăranului Român organizează înscrieri pentru constituirea unei trupe de animaţie formată din tineri dornici să descopere câteva din tainele teatrului de animaţie.
Înscrierile se fac până pe 1 noiembrie.
Aşteptăm la preselecţie tineri entuziaşti cu vârsta între 13 şi 20 de ani. Mai multe informaţii şi înscrieri la telefon 0723 47 16 00. Persoana de contact: Beatrice Iordan.
---

duminică, 26 septembrie 2010

Performance Art, Happening Art

Le Saut dans le Vide (Saltul în gol)
Fotografie de Harry Shunk dintr-un performance de
Yves Klein pe strada Rue Gentil-Bernard, Fontenay-aux-Roses, octombrie 1960.


Puteţi urmări aici un performance de mici dimensiuni aparţinînd lui Joseph Beuys, într-un articol încă neterminat despre definiţia a două categorii recente de artă cinetică: happening-ul şi performance-ul. Imaginile servesc doar pentru documentare. Studiul artelor cinetice face parte din programa şcoalară a clasei a X-a, chiar dacă nu presupune aprofundarea temelor de artă contemporană.

Orice elev poate interveni cu opinii sau completări, pe care le poate lăsa în căsuţa de comentarii. Mulţumesc.

27 SEPTEMBRIE 2010: Expoziţie de fotografie de Ana Maria Lungu

Bună ziua,


invit luni, 27 septembrie 2010, la vernisajul primei mele expoziţii de fotografie pe film. Profităm de această ocazie şi pentru a discuta puţin despre pasiunile noastre din liceu, oricât de apropiată sau îndepărtată ne este aceasta perioadă.


În câteva cuvinte, sunt elevă la Colegiul Naţional Sfântul Sava şi trec de ceva timp, la capitolul pasiuni, fotografia clasică şi filmul. Expoziţia însumează 30 de fotografii cu tematici diferite, unite de un concept mai special, care a dat şi titlul expoziţiei, cu privire la comunicare - pentru că atât timp cât gândim in imagini, ochii noştri îşi vor asuma şi funcţia comunicării între obiect (fie el de artă sau nu) şi retină, şi implicit între cel care l-a creat şi privitor (frumos cum se ajunge la comunicarea dintre oameni, nu?).

Aşadar, haideţi să facem asta, pentru că atât eu, cât şi personajele prinse în rame vă aşteptăm să ne priviţi în ochi, la Biblioteca Metropolitană București, Filiala Mihail Sadoveanu, Strada Tache Ionescu nr. 4 ( zona Piaţa Amzei, Piaţa Romană), la orele 18.00. Expoziţia este deschisă până pe 11 octombrie.

Mai jos se află harta pentru Biblioteca Metropolitană:
Precum şi portofoliul meu şi un preview al expoziţiei:

Vă astept cu drag,

Ana-Maria Lungu

imagine de Ana Maria Lungu din seria Bucătării, 2010.